miercuri, 31 octombrie 2007

Interviu cu primarul Galatiului, Dumitru Nicolae


Pe data de 30 oct. am avut indrazneala sa-l contactam pe primarul Galatiului, Dumitru Nicolae, pentru a-i adresa mai multe intrebari cu privire la democratie si rolul tinerilor.

Am dorit sa-i aflam viziunea despre tinerii galateni si cum se implica ei. Ce am aflat puteti vedea si voi...






















Instantanee cand imparteam fluturasi.

Contactul direct cu tinerii!



















Avand in vedere ca de la inceputul proiectului am dorit ceva de amploare, am cautat o metoda de a informa cati mai multi oameni de demersul nostru.



Am multiplicat astfel 600 de bucati de "flututasi", dupa modelul alaturat. Am impartit pe strada, in cateva puncte de reper ale orasului, acesti mici descriptori ai activitatii noastre.



Am clarificat nelamuririle, am dat indicatii, am oferit informatii... S-a dovedit o experienta interesanta!

miercuri, 24 octombrie 2007

Participare si Responsabilitate


Participarea inseamna acea suma de actiuni pe care se angajeaza sa le indeplineasca orice cetatean al statului democratic pentru a sprijini dezvoltarea politica, economica, sociala si pentru a asigura echilibrul raporturilor sociale.
Participarea presupune decizie, actiune si responsabilitate. Acestea trei pot fi asumate individual sau colectiv.

Pentru a participa la o anumita actiune trebuie sa avem spiritul de initiativa, sa luam o decizie.

Decizia este optiunea persoanei sau a comunitatii, in urma consensului, si determina actiunea asumata direct. Poate duce la sporirea gradului de responsabilitate si caracterizeaza in mod deosebit persoanele energice si participative.
Actiunea colectiva este o consecinta a deciziei colective si determina distribuirea sarcinilor in functie de preocupari, interese si o delegare de responsabilitate.

Participarea este importanta tocmai datorita faptului ca democratia se bazeaza pe puterea de decizie a poporului, iar fara implicarea poporului, hotararile la nivel politic, social sau de alta natura se pot lua in defavoarea cetatenilor.

Nu v-ati saturat sa hotarasca altii pentru voi? E momentul sa luam atitudine si sa aratam ca puterea o detinem noi!

marți, 23 octombrie 2007

Drepturi si indatoriri


Cum am spus si mai devreme, un om informat este un om puternic. Pentru a va fi respectate drepturile, trebuie sa va fie cunoscute. V-am pregatit o clasificare a drepturilor, dar si cateva informatii despre indatoririle noastre.

Prin drepturi intelegem o suma de libertati conditionate de anumite responsabilitati care ne ofera independenta in limita legilor.

Drepturile omului pot fi organizate in urmatorul mod:

1. drepturi civile si politice (dreptul la cetatenie, la identitate, dreptul de a alege si de a fi ales);

2. drepturi sociale, economice, culturale (dreptul la familie, la educatie, asigurarea sanatatii, dreptul la proprietate, afirmarea personalitatii);

3. drepturile persoanelor vulnerabile (dreptul la viata, la protectie sociala, afirmare personala);

4. drepturile popoarelor (dreptul la pace, la o societate democratica, la conservarea traditiilor si obiceiurilor cu specific national).

Dispunand de aceste drepturi, in calitate de membrii unui stat democratic, avem si anumite indatoriri determinate de Constitutia Romaniei (respectarea constitutiei, a legilor, apararea patriei, achitarea taxelor si impozitelor fata de stat, respectarea drepturilor celorlalti cetateni).

Inchei aceasta prezentare succinta a drepturilor si indatoririlor prin ideea ca implicarea activa in viata sociala si politica este tot o indatorire, insa una morala.

luni, 22 octombrie 2007

Constitutia Romaniei


Constitutia Romaniei... Informeaza-te! Un om informat este un om puternic!

Libertate si responsabilitate


Libertatea reprezinta acea suma de drepturi care ofera cetatenilor independenta in limita legilor. Ea este afirmata si garantata prin Constitutie. Libertatea este de natura personala, economica, politica si sociala.

Libertatea personala are la baza acea suma de drepturi care ofera individului independenta in cadrul legilor(libertatea de deplasare, de opinie, de asociere, de manifestare). Libertatea politica se bazeaza pe drepturile politice de care beneficiaza o persoana sau un grup de persoane(libertatea opiniei politice, dreptul de asociere in cadrul unui partid, dreptul de manifestare in sistemul politic al statului, dreptul de a alege si de a fi ales). Libertatea economica intr-un stat democratic atribuie cetateanului o dubla calitate: de consumator si producator.

Responsabilitatea reprezinta asumarea consecintelor propriilor actiuni fara de care fiecare persoana trebuie sa raspunda. Ea poate fi asumata in mod direct sau indirect.

Democratia asigura libertatea cetateanului si acesta trebuie sa dea dovada de responsabilitate.

Ce este democratia?


Cum am spus si in articolul postat inainte, dorim sa oferim o imagine de ansamblu asupra realitatii sociale, politice, astfel incat tinerii sa constientizeze importanta rolului lor in dezvoltarea tarii.

Ce este democratia? Categoric aceasta notiune este foarte des vehiculata, insa cine ar putea cuprinde toate aspectele sale? Sa incercam sa facem impreuna o incursiune in tot ce ar inseamna "democratie"...

Democratia reprezinta regimul politic care afirma si garanteaza drepturile si libertatile cetatenilor dandu-le posibilitatea sa participe la conducerea statului. Aceasta implicare a cetatenilor la conducerea statului poate fi directa sau prin reprezentanti. In mod sigur ati mai auzit asta, dar ganditi-va cateva clipe cum ar fi daca toti ar respecta si aplica principiile democratice... Acest lucru e posibil prin implicare, nu este doar un vis intangibil!

Acest regim politic are la baza anumite principii si valori: separarea puterilor in stat, pluralismul politic, reprezentativitatea, constitutionalitatea legilor, proprietatea s.a.m.d. Hotararile in stat se iau conform majoritatii care are putere de decizie.

Pana in momentul actual, democratia este singurul regim politic care respecta drepturile omului.

sâmbătă, 20 octombrie 2007

Un prim pas!


Totul a inceput ca o provocare, tentatie careia nu i-am putut rezista... Sa ajutam la educarea tinerilor, in special, sa ii invatam sa foloseasca resursele democratiei, sa ii determinam sa constientizeze importanta participarii lor active la cursul societatii.

Zis si facut! Primele idei, dorinta de munca si convingerea ca ceea ce facem este intr-adevar folositor... Asa ne-am mobilizat noi, trei eleve ale clasei a XIa A, de la Liceul Pedagogic "Costache Negri". Numele noastre sunt: Paraschiv Alexandra, Stoian Alexandra si Tiron Laurentia.

Aveam nevoie de ceva sa ne reprezinte, ceva sa ne indentifice... si ce era mai potrivit decat un nume de echipa? In scurt timp, il gasisem si pe acesta: Juveniscratia! Sigur!... nimic nu putea fi mai potrivit! "Juvenis" in latina inseamna "tanar", iar "kratos" inseamna "putere"... puterea tinerilor!

Asa ne incepem activitatea de informare si formare sub egida "Asociatiei pentru participare civica". In blog vom insemna toate demersurile noastre in acest sens, iar voi, cititorii, va puteti exprima parerea in sondajul de opinie ce urmeaza sa fie postat. Ramaneti alaturi de noi, pentru ca numai fiind uniti reprezentam o putere!